Arhiva pentru ianuarie, 2008

De ziua mea vreau sa lupt!

Dragii mei cititori,

va multumesc pentru vizitele zilnice si pentru faptul ca am ajuns sa am unul dintre cele mai citite bloguri de pe internet. De ziua mea nu doresc sa devin nemuritor, sa fiu “poet national” sau mare vedeta in talk-show-ul lui Turcescu… imi doresc altceva.

Imi doresc pentru ca toata suflarea romaneasca si romanii de pretutindeni sa se apropie intr-o singura suflare, crez si traire. Ma refer in special la romanii din Basarabia, uitati de istorie insa nu si de inimile noastre.

Cestiunea retrocedarii Basarabiei cu incetul ajunge a fi o cestiune de existenta pentru poporul roman. Puternicul imparat Alexandru II staruieste sa castige cu orice pret stapanirea asupra acestei parti din cea mai pretioasa parte a vetrei noastre stramosesti. Intelegem pe deplin aceasta staruinta,deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale si materiale,orice stat face tot ce-i sta prin putinta: Rusia este o imparatie mare si puternica, iar noi suntem o tara mica si slaba; daca dar tarul Alexandru II este hotarat a lua Basarabia in stapanirea sa, pentru noi Basarabia e perduta.

Dar daca ne dam bine seama, nici nu e vorba sa pierdem ori sa pastram Basarabia: vorba e cum o vom pierde ori cum o vom pastra. Nenorocirea cea mare, ce ni se poate intampla, nu este ca vom perde si ramasita unei pretioase provincii perdute: putem sa perdem chiar mai mult decat atata, increderea in trainicia poporului roman.In viata sa indelungata, niciodata poporul roman nu a fost la inaltimea la care se afla astazi,cand cinci milioane de romani sunt uniti intr-un singur stat.

Mihai Viteazul a izbutit sa impreune sub stapanirea sa trei tari si sa pregateasca intemeierea unui stat roman mai puternic; a fost insa destul ca Mihai Viteazul sa moara,pentru ca planul urzit de dansul sa se prabuseasca. Statul roman de astazi a trecut insa prin mai multe sguduituri si ramane statornic,fiindca are doua temelii: constiinta romanilor si increderea marilor natiuni europene.Daca vom castiga de trei ori atat pamant pe cat avem si vom perde aceste temelii, statul roman, fie el oricat de intins, va deveni o creatiune trecatoare; iar daca ne vom pastra temeliile de existenta sociala, Rusia ne poate lua ce-i place si perderile ne vor fi trecatoare.

Astazi e dar timpul ca sa intarim atat in romani, cat si in popoarele mari ale apusului, credinta in trainicia poporului roman. Rusia voieste sa ia Basarabia cu orice pret; noi nu primim nici un pret. Primind un pret, am vinde; si noi nu vindem nimic! Guvernul rusesc insusi a pus cestiunea astfel, incat romanii sunt datori a ramanea pana in sfarsit consecventi motiunilor votate de catre corpurile legiuitoare; nu dam nimic si nu primim nimic. Romanul care ar cuteza sa atinga acest principiu ar fi un vanzator.

Am scris despre asta si in TIMPUL, pe 10 februarie 1878 – Articolul se intitula “Credinta in trainicia poporului roman” insa in 2008, de ziua mea, imi doresc sa va ganditi la Basarabia si la romanii de pretutindeni!

Turcescu face rating pe spinarea mea…

… si spune ca sunt comunist si ca am fost “bagat pe gat” in perioada lui Ceausescu… spune ca sunt “prafuit” si ca nu mai trezesc “interes”… iar ca voi sunteti generatia “copy/paste” :)

Asa fericire sa-mi faca de ziua mea?

“Limba moldoveneasca”, acceptata de Academia Franceza

Cineva sustine pe buna dreptate ca am motive serioase sa ma rascolesc… pe blog:

Se pare ca Academia Franceza ar fi acceptat oficial termenul de “limba moldoveneasca” prin lucrarea Le Petit Larousse, care a vazut lumina tiparului acum cateva luni, potrivit editiei de vineri a cotidianului pro-guvernamental “Moldova Suverana”.

Autorul articolului din “Moldova Suverana” noteaza ca in pag. 1647 a lucrarii respective “scrie negru pe alb: Roumanie, cap Bucarest, langue roumain; iar mai incoace (la pag. 1528!) citim Moldavie: cap Chisinau, langue moldave”.

Potrivit cotidianului “Moldova Suverana”, “comunitatea internationala a incetatenit termenul limba moldoveneasca. In fond, deci sau prin urmare, cam s-a cam incheiat epopeea luptei pentru denumirea limbii. Din simplul motiv ca Europei si lumii intregi le va fi cald in cot cand Romania va pune austrul in aplicare”.

In articol se sustine ca “vina in intregime apartine Romaniei, caci e imposibil sa te tot joci un deceniu cu ea, ca dupa asta sa te miri de ce ai ramas gravida!”. Potrivit autorului, Romania a avut 2 ocazii sigure sa incetateneasca termenul limba romana in Republica Moldova. In vara anului 1994 si in vara anului 2000 dDar n-a vrut sa faca acest lucru, pentru ca nu e in interesul Romaniei ca termenul sa fie acceptat, ca problema sa dispara”.

In dictionarul Le Petit Larousse (editia 2008) la pagina 1528, in dreptul statului Moldova, este urmatoarea explicatie: “Moldova, Statele Europei Orientale, intre Romania si Ucraina, capitala la Chisinau, limba moldoveneasca”.

As remarca o initiativa din luna Noiembrie pe blogul lui Bogdan Gavrila referitoare la folosirea termenului “limba moldoveneasca” la Google si va recomand sa cititi mai multe aici si aici (Wikipedia).

Mda… este incredibil ce se intampla si se pare ca stati cu mainile in san (de la bloggeri la oameni politici)… nu va mai iubiti limba?

Eu retrograd?

Radu spune ca eu, Mihai Eminescu, sunt retrograd?!?

De ce? Simtea oare nevoia sa faca un referat la scoala si sa-mi puna o eticheta?


Oracol

ianuarie 2008
L M Mi J V S D
« Nov   Feb »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

a